Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km ,aria totala fiind de
360 Km patrati. Viata calugareasca de aici a luat fiinta mai întâi sub forma de sihastrii si de
schituri. Pe vremea împaratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câtevaMânastiri, care însa au fost pustiite de barbarii navalitori. Catre sfârsitul secolului al VIII-lea,
venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a
gasit muntele pustiu. De aceea a trebuit sa-si caute adapost într-o pestera întunecoasa, plina de
târâtoare otravitoare, pe care numai cu rugaciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din
ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urma s-a învrednicit de hrana cereasca pe
care i-o aducea îngerul Slavei, o data la patruzeci de zile.
In a doua jumatate a sec. IX (867) vine si se aseaza la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit
prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmata de altii, asa ca în scurt timp înaltimile muntelui au
fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori dupa viata îngereasca, post si rugaciune de zi si
de noapte, în linistea profunda a muntelui.
Vasile Macedon, împaratul bizantului (867-886) ascultând rugamintea sihastrului Ioan
Colibasul, îi darui lui si urmasilor sai acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf.
MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întari si împaratul Leon Inteleptul. Pe
lânga sihastrii, mai venira apoi si chinovitii, care începura sa zideasca mânastiri.
Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreuna cu alti
râvnitori de viata monahiceasca, întemeie marea mânastire Lavra, pe la anul 963.
Pentru viata sa, plina de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul
Sfintilor.
Prin secolul. al X-lea, viata monahala ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi
se retrag la mânastirile Aghiorite si intra în rândurile monahilor. Lor le urmeaza împarati, printi
si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfatarilor, traind în
singuratatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.
Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a raspândit în toata lumea. Principii tutoror
popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, daruiesc averi
considerabile pentru zidirea si împodobirea mânastirilor din Sf. Munte.
0 chestie care merita sa fie cercetata este si interzicerea intrarii femeilor, sau femelelor în
genere, în Sf. Munte. Dupa o veche traditie, pastrata prin viu grai, se povesteste ca, Plagudia,
sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a
abatut si pe la muntele Athos spre a vedea mânastirea Vatoped zidita de catre sotul sau.
Primita în port de catre monahii a mers pâna în tinda Bisericii, unde este pâna astazi Icoana
Maicii Domnului numita vie. Aici auzi o voce tunatoare: —Opreste-te si întoarce-te înapoi caci
eu sunt împarateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei ? Sa
stiti ca de azi înainte, nici o femeie nu va mai calca pamântul sfânt al acestui munte".
Auzind aceste cuvinte, împarateasa Plagudia cazuta cu fata la pamânt, pocaindu-se de
îndrazneala ce a avut, darui mânastirii odoare scumpe dupa care a plecat la Constantinopol.
De atunci si pâna azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos.
Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezamânt împaratesc, curat Bizantin. Atunci
Rusii întemeiaza aici mânanstirea lor Sf. Pantelimon, numita Rusicu, cu slujba ruseasca de pe
carti Slavonesti, pomenite înca pe la 1143.
In curând se înfiinteaza si mânastirea Sârbeasca Chilandarul, o frumoasa mânastire bulgareasca
si un frumos schit românesc: Prodromul.
In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au
înscris cea mai glorioasa pagina a istoriei lor, luptând si marturisind, în ciuda tuturor
prigoanelor catolice, credinta drept maritoare de rasarit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au
putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.
De atunci si pâna azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin
excelenta al monahismului ortodox.
